Fitingurile pentru conducte sunt un termen general pentru componentele unui sistem de conducte utilizate pentru conectare, control, schimbare de direcție, deviare, etanșare și sprijin [1]. Materialele includ oțel, oțel inoxidabil și plastic. În funcție de structură, acestea pot fi clasificate în tipuri de sudare cap la cap, sudare prin soclu, filetate și flanșe. Performanța lor afectează în mod direct siguranța și eficiența operațională a sistemului de conducte.
În funcție de utilizările lor, acestea pot fi împărțite în șase categorii: tip de conexiune (cum ar fi flanșe), tip de schimbare a direcției (cum ar fi coturi) și tip de schimbare a diametrului (cum ar fi reductoarele). Metodele de conectare acoperă nouă tipuri, inclusiv sudare, filetare și prindere. Sistemele de materiale metalice și ne-metalice se pot adapta la diferite cerințe de mediu și presiune și sunt utilizate pe scară largă în industria petrochimică, inginerie municipală, energie nucleară și industria construcțiilor navale. Cangzhou, China, a format un grup de producție bazat în principal pe fitinguri speciale pentru țevi din oțel și plastic, promovând industria spre dezvoltarea-de vârf.
Sistemul standard de fitinguri a fost inițial împărțit în două sisteme majore: european (DIN) și american (ANSI). Standardul internațional ISO 7005-1 a fost integrat în cele două în 1992 [1]. China a stabilit treptat o serie de standarde naționale (GB/T) care acoperă cerințele de fabricație și testare pentru fitingurile de țevi din oțel și plastic, care sunt implementate în paralel cu standardele internaționale precum ASME și DIN, susținând standardizarea tehnologiei globale de inginerie a conductelor.
